Un stil de viata sanatos presupune, prin altele, si o alimentatie echilibrata. De aceea, prima masa a zilei trebuie sa fie punctul de plecare pentru ca tu sa ai energie si pofta de munca pentru intreaga zi.

Si pentru ca, de cele mai multe ori nu ai timp sa-ti pregatesti un mic dejun consistent, cerealele reprezinta solutia ideala pentru un inceput de zi perfect.

Beneficiile cerealelor la micul dejun

Specialistii in nutritie recomanda un mic dejun echilibrat, care sa iti ofere toti nutrientii de care ai nevoie (vitamine, minerale, proteine, carbohidrati, fibre) si sa contribuie in acelasi timp la arderea caloriilor nedorite.

Cand vine vorba de cereale, aceiasi specialisti recomanda sa nu cazi in capcana de marketing a producatorilor si sa citesti cu atentie datele inscrise pe ambalaje. Evita acele tipuri de cereale care contin zahar sau care au un continut ridicat de sodiu si alege-le pe acelea care contin mai multe fibre.

Anumite tipuri de cereale furnizeaza o mare cantitate de zahar, 40% sau mai mult, dar si indulcitori si coloranti artificiali. Nutritionistii te sfatuiesc sa alegi acele cereale care au cat mai putin zahar. In acest fel, tu vei fi mai ferita de diabet si boli de inima.

Cerealele integrale, sanatate la micul dejun

Fie ca le preferi in lapte, iaurt sau iti place sa le mananci simple, cele mai sanatoase cereale pe care poti sa le consumi la micul dejun sunt cele integrale. Consumul lor este asociat cu aportul de fibre, ceea ce inseamna ca talia ta va fi principala beneficiara a acestui tip de mic dejun. Consumul zilnic recomandat de fibre este de 25 de grame, iar cerealele au o cantitate mare, acest lucru conferindu-ti o senzatie de satietate de lunga durata.

In plus, potrivit unui studiu al americanilor de la Universitatea din Michigan, femeile care consuma cereale integrale au un risc mai mic de a se ingrasa, multumita atat fibrelor, care sunt consumate intr-o cantitate mai mare, dar si grasimilor, care sunt asimilate intr-o cantitate mai mica.

Vitamine si minerale la pachet

Un alt avantaj al cerealelor integrale este ca sunt pline de vitamine si minerale (complexul C, B, calciu, fier, magneziu), alti nutrienti esentiali de care organismul tau are nevoie. In combinatie cu fibrele, aceste substante hranitoare iti micsoreaza nivelul de colesterol rau din sange (LDL) si te ajuta in prevenirea bolilor cardiovasculare.

Totodata, dietele bogate in cereale integrale, fructe sau legume pot reduce riscul de a dezvolta anumite tipuri de cancer, cum sunt cele de colon si de stomac.

Indiferent de preferinte, de grau, porumb, ovaz sau orez, gustoasele cereale reprezinta si sursa de fier de care ai nevoie in fiecare zi.

Au grija de creierul tau

Aportul lor nutritional are legatura inclusiv cu buna functionare a creierului, intrucat cerealele contin foarte multe oligoelemente care te ajuta sa ramai concentrata pentru o perioada mai mare de timp pe parcursul zilei.

Ajuta tranzitul

Un alt beneficiu adus de cereale este un tranzit intestinal sanatos. Practic, toate persoanele care au astfel de probleme ar trebui sa consume zilnic un bol cu cereale integrale. Fibrele din cereale ajuta tranzitul intern sa se mentina normal.