Sucurile naturale din fructe, din legume şi din alte plante verzi, cultivate sau spontane, au fost folosite încă din antichitate în prevenirea şi tratarea bolilor. Ele sunt valoroase prin faptul că au în compoziţie o multitudine de compuşi bio uşor asimilabili, mulţi dintre ei cu virtuţi tămăduitoare. De asemenea, prin faptul că conţin puţine calorii, majoritatea sucurilor cu adevărat naturale, nu îngraşă şi pot fi recomandate, totuşi cu prudenţă, şi în cazul afecţiunilor asociate cu hiperglicemia. Produsele de acest tip cu termene de valabilitate îndelungate, aşa cum sunt sucurile industriale de fructe sau legume, nu pot fi considerate a fi naturale, indiferent de tehnologia ori materia primă utilizată, din motivele invocate mai jos.
Mai trebuie spus că sucurile naturale nu pot înlocui, ci doar completa, consumul de fructe şi de legume

Cum trebuie să fie un suc natural dietetico-curativ

Pentru ca un suc să fie dietetic sau curativ, el trebuie să îndeplinească anumite proprietăţi, ca:
– să fie preparat din organe vegetale sănătoase, nestropite, cel puţin în faza formării acestora,
– să se obţină doar din vegetale proaspete, intacte, sănătoase,
– să se consume imediat după obţinere (cu excepţia reţetelor care cer explicit macerarea unor vegetale în zeama obţinută prin stoarcere).

Trebuie să se ştie că sucurile obţinute prin presare sunt mai sănătoase decât cele obţinute prin centrifugare, deoarece nu pierd peroxidazele, enzime antioxidante sau alţi fermenţi, care se distrug prin rotaţia la mare viteză. În acest sens, lămuritoare sunt încercările industriei vinului din anii 50-60, când s-a încercat centrifugarea boabelor de struguri în scopul creşterii randamentului productiv. A rezultat un must din care s-a format un vin de proastă calitate, constatându-se mari neajunsuri în maturarea corectă a produsului, tocmai ca o consecinţă a pierderii de enzime.

Doar preparatele obţinute şi consumate după regulile de mai sus, pot fi considerate a fi sucuri naturale. Sucurile care se păstrează, nu sunt naturale (chiar dacă materia primă este exclusiv naturală), căci zeama care stă, pe baza legilor naturii, trebuie să fermenteze sau să se oxideze. Oprirea acestor procese se poate realiza doar prin mijloace artificiale, care denaturează produsul.

Avantajele şi dezavantajele sucurilor naturale

Avantajele sucurilor naturale

– conţin principii foarte uşor de asimilat,
– nu îngreunează digestia,
– hidratează în mod sănătos organismul.

Dezavantaje sucurilor naturale

– au un conţinut foarte redus de fibre,
– cantitatea de enzime este mică (mai ales în cazul sucurilor centrifugate),
– reprezintă soluţii cu glucide cu absorbţie rapidă.

Curele cu sucuri naturale

Fie că sunt administrate ocazional sau în cure, sucurile naturale se dovedesc benefice organismului uman. În cazul persoanelor care din diferite motive medicale nu pot consuma fructe sau alte vegetale proaspete ca atare, această alternativă este foarte bine venită. Însă, cei care nu se află în această situaţie, trebuie să ştie că sucul natural nu poate substitui consumul de vegetale proaspete, ci reprezintă doar un supliment, care desigur este valoros pentru sănătate.

Consumul de sucuri naturale nu se face imediat înaintea sau la finalul meselor şi nici în timpul acestora. Administrarea lor trebuie efectuată după indicaţii (dimineaţa la trezire, seara înainte de culcare, pe parcursul zilei), întotdeauna pe stomacul gol, pentru evitarea proceselor de fermentaţie digestivă.

În cazul curelor cu sucuri naturale, durata tratamentului şi cantitatea de administrare, trebuiesc respectate, în alte condiţii rezultatele fiind mediocre.